Dolly

 

 

Dolly e o tânără mămică. Și-a lăsat job-ul din multinațională pentru că se săturase să fie sclav la stăpân și pentru că nimeni nu o promova deși era capabilă. Acum locuiește într-un und de lume, uitată de toți și de toate și este hotărâtă să nu-și lase copii pe mâna statului. Dolly a văzut cum sistemul de învățământ românesc este unul tembel și s-a gândit să le ofere odraslelor un alt fel de educație.

 

Când era tânără Dolly era foarte preocupată de fizicul ei și făcea cure de slăbire deși era slabă. Scria poezii pe care le citea prietenilor de fațadă și-și blestema zilele la ce părinți teroriști avea. Acum cică a scăpat de ei. Dolly și-a urât colega de bancă pentru că a trimis-o la olimpiadă. Dolly nu a luat notă mare la olimpiadă. E vina colegei că Dolly s-a dus la olimpiadă, evident. Ca o paranteză colega a rămas mască când Dolly i-a mărturisit sentimentele câțiva ani mai târziu. Tot legat de colega de bancă, Dolly a lăsat-o cu uru în drum și s-a convins că prietenia ei cu inamica colegei de bancă  a fost cea mai bună alegere pe care o putea lua. Urvele de oameni cu urvele de oameni spunem noi. 

 

Dolly e ambițioasă și încearcă prea mult. Dolly e supărată pe lume. Dolly copie să se bage și ea în seamă. Dolly invidiază și acuză și se umple de frustrări pe zi ce trece. În statul ăsta Dolly nu a avut parte de succes și asta o doare. Dar continuă să încerce să scoată bani prin orice mijloc. Noroc cu soțul ei că acum e mare și tare într-o companie după ani buni de muncă. 

 

Succes, Dolly că de prieteni adevărați nu ai nevoie. 

 

Dorinel

 

 

Dorinel este recruiter. E plin de el și-și caută candidatul ideal. De aceea îți cere un catralion de ani de experiență în domeniu în anunțul de angajare. Desigur, lucrurile se rezolvă altfel prin PCR (pile, cunoștințe, relații) dar Dorinel se plictișește pe jobul său și are tendințe sadice. De aceea își folosește tot creierul de australopitec să te facă să te simți de parcă nu ai fi destul de bun pentru piața muncii și pentru a intra într-o competiție acerbă pentru pâine. În mare Dorinel caută pe unul care se ajungă la el printr-o persoană de contact, unul care să-l pupe în und la interviu și să dea impresie că va munci. Asta ca să nu aibă probleme cu șefii. În rest i se rupe lui Dorinel cine ia postul. 

 

Cel mai mult ne place când Dorinel pune ochii pe un om care iese în evidență și-și încropește anunțul în așa fel încât să-l discrimineze pe respectivul om sau să-i dea intențiile pe față. Atunci își arată Dorinel mușchiul de recruiter trecut prin viață. E un ratat care se vrea băgat în seamă acest Dorinel. Dacă era deștept era în altă parte de mult. Dar el s-a hotărât să fie prostul care rămâne între proști să nu se vadă cât de prost e. Cam așa cu Dorinel. 

 

Dorinel îți va face viața un calvar pe parcursul șederii tale în firmă. Te va avea sub monitorizare să nu care cumva să stai degeaba. Îți va descrie frumos firma și după va râde de tine când dai la galere. Se plânge că România nu are capital uman. De unde pana mea să aibă cu atâta sărăcie și lipsă de orizonturi? Oare dacă ar angaja oameni fără experiență, făcându-le un training și apoi lăsându-i să-și facă experiență lucrurile nu ar decurge mai bine? Mno, aici trebuie să faci totul singur pe banii tăi, apoi se bagă și mahării pe felie. Cine-i bun reușește oricum, nu-i așa?

În mare Dorinel e un frustrat care încearcă și el să-și câștige pâinea. Vorbește de pasiune și alte alea- alea pentru a nu adormi pe scaun. Dacă vrei să faci ceva cu viața ta pleacă la facultate în altă țară și fă pe dracul în patru să rămâi acolo. Experiența să ți-o faci pe timpul facultății pe freelancer. Cam atât. Succes, Dorinel.

 

Alicia

 

 

Alicia e manager. A ajuns sus sărind la gât și furând ideile celor mai deștepți ca ea. Se descurcă că-i merg manipulările. Cel mai mult îi place să-și bată joc de oamenii cu adevărat deștepți. Se simte așa mai fericită, mai mulțumită când dă cu mucii în fasole și mai pedepsește un geek. Alicia nu are identitate proprie că-i prea preocupată să o fure și pe aia. Când vede pe cineva mai deosebit hop și ea cu imitarea. Așa-i Alicia: o țărancă proastă care s-a ajuns în viață mințind și jucând pe degete. Dar sunt mulți care știu ce-i poate capul și o ignoră. Și ea urăște să fie ignorată sau să i se aducă la cunoștință faptul că nu-i suficient de bună. 

Alicia trăiește în București și i se potrivește de minune orașul. E plin de țărani acolo, e ca peștele în apă. La bucureșteni dacă ai două chifle nu se lasă până nu ți le iau pe amândouă. Să aibă cu prisos și să se bucure de munca altuia. Cică sunt oameni care nu mint. Aș. 

Aliciei nu-i place de ea. De tânără a fost preocupată de modul în care arăta și ținea diete cu varză murată. Acum e din nou grasă. Credem că se oftică că are fundul cât satul. Asta e. Nu le poți avea pe toate în viața asta. 

Alicia citește multe cărți pentru a epata. Are și ea un subiect de conversație. Din păcate credem că nu învață nimic din respectivele cărți. Doar cum să înalțe în slăvi orgolii ale celor mai puternici decât ea. Alicia este și lașă și bârfitoare și în mare crede că toți ar trebui să fie ca ea. O sfântă într-un sac de cartofi. Îi urăm succes că doar asta și-a dorit de mică.

 

Alexandru-Sașa

 

Alexandru-Sașa e programator. Are vreo 21 de ani și bea de stinge. E o chestie de moldovean, românii de la câmpie nu o pot înțelege. Lui Alexandru-Sașa îi plac femeile. Și femeile îl plac pe el că-i băiat frumos, înalt și ochios. Alexandru-Sașa a pus ochii pe o gagică pe care a văzut-o pe stradă. I-a plăcut din prima că-i înaltă și-i curg pletele în vânt. 

Buun. Alexandru-Sașa se bagă în seamă cu gagica de fiecare dată când o vede. Chiar dacă mai are o altă gagică lângă el. Tipa simte că ceva e în neregulă, scuzați cacofonia, dar lasă de la ea. E slabă și victimă sigură. Alexandru-Sașa o ia direct și o invită în oraș într-o crâșmă uitată de lume după ce o aburește și-i spune că nu are gagică. Mno, când vrei să uți totul e relativ. 

Alexandru-Sașa încearcă din răsputeri să ută. Nu-i reușește că tipa nu-l place din instinct. Are standarde, ce să-i faci. Așa că nu termină cu ea cum ar fi vrut și o lasă în mijlocul străzii după ce-i rostește un patetic ”O să-mi fie dor de ochii tăi”. Adică pe lângă proastă o mai face și urâtă. Trist. 

Alexandru-Sașa se gândește să reia ofensiva peste vară. Tipa îi răspunde, dar parcă tot nu se leagă nimic. Nu-l place că-i sinistru ca om. Așa că-i dă câteva răspunsuri în moalele capului și-l lasă să-și aleagă altă victimă. 

Alexandru-Sașa e dezamăgit când vede că o inocentă l-a fraierit. O lasă ca pe ea dar jură să ajungă mare și plin de bani să aibă câte gagici vor mușchii lui. Alexandru-Sașa e un prostălău. Mamei lui îi plac în continuare lăcrămioarele. Lui îi urăm succes.

Bugsy

 

 

Bugsy e specialist în rețelistică. De microfoane. Se ocupă cu monitorizarea elementelor recalcitrante. Bugsy nu face altceva toată ziua decât să asculte conversațiile unor indivizi în propriile lor case. Și-i place. Plată bună, cunoștințe minime. Nu e singur în echipă, mai vorbesc între ei, mai glumesc, mai beau o bere. Sunt proști de cad în gropi toți dar înfipți și dispuși să coboare milităria jos din pod dacă e nevoie. Bugsy reprezintă tot ce a dat poporul român mai bun: securistul sigur pe el. Bugsy e șmecher, cei pe care îi terorizează-fraierii. 

 

Bugsy se bucură de sprijin din partea poporului. Nu se bagă nimeni peste el din frică. Se te pui cu șeful când șeful îți dă de mâncare? Fugi d-aci. Așa că Bugsy are libertate să facă ce vrea. Deși oamenii au niște drepturi, deși viața privată este inviolabilă. Nimeni nu zice nimic. Toți se fac că nu știu și unii chiar se bucură. Dacă n-ai noroc n-ai.

 

Bugsy e un bun psiholog. Bugsy e un tovarăș de incredere. Bugsy e moșier pe plantație. Fraierii să se dea de ceasul morții și tot nu-l pot înțelege. Are un mod de a comunica așa plin de sine, așa plin de vervă, așa. Bugsy e românul care se descurcă în viață o regretăm să o spunem.

 

Dacă într-una din zilele astea cineva s-ar hotărî să-l dea în gât pe Bugsy și pe șatra lui de gorile în călduri să ne anunțe și pe noi cineva. Până atunci îi urăm și lui succes că și el e om, ce dracu?

 

Elga

 

Elga e manager de resurse umane. Se ocupă cu multe și mărunte în special terorizarea subalternilor. Cum a ajuns Elga sus? Pupând în und și zâmbind fals. Productivitate de robot și ambiție nemăsurată. Abilități de manipulator și bocanci de fier. Și uite așa Elga a ajuns sus. Acum taie și spânzură, decide destine, face curățenie în numele mai-marilor companiei. Elga se preface de minune. Înaintea angajării e lapte și miere după: Dumnezeu cu mila. Nu o interesează angajații ci doar salariul baban pe care îl încasează la sfârșit de lună. 

Elga vrea să se simtă respectată. Așa că îți prezintă toate reușitele vieții ei la o convorbire pe care tu o vroiai mai mult small-talk. Vrea să impresioneze așa că-ți spune că poate cânta la pian și că este sensibilă. Elga nu este sensibilă. În Moldova de unde vine ea pe oameni nu-i dă afară sensibilitatea din casă. Fie de la noi. Să o credem. Să vedeți cu câtă sensibilitate anunță angajații că li s-a încheiat perioada de colaborare doar pentru că așa au chef șefii. 

Elga ascultă muzică rock și se urcă pe scaune la petreceri pentru a fi sigură că se face remarcată. Nimeni nu-i spune nimic, o lasă toți ca pe ea. Pesemne că atunci când ai bani de-i întorci cu lopata toți îți iartă orice, chiar și exhibiționismul și personalitatea histrionică. Elga declară sus și tare că i s-a spus că nu are nevoie de terapie, ceea ce o bucură. Totuși, ce putem spune despre un om care joacă un rol în loc să fie natural în interacțiunile cu ceilalți? 

Elga ține să se dea deșteaptă și nu suportă oamenii proști. Are o atitudine de învingător și gândește pozitiv. A avut noroc în viață și nu vrea să-i fure alții pâinea de la gură. De aceea e și ușor paranoică. Dar se descurcă cum se descurcă mulți în domeniul ăsta. Nu credem că poate citi oamenii prea bine ci se încurcă în detalii și minte de îngheață apele. Dar Elga e fericită așa. Trăiește într-o bulă minunată. Și ca ea sunt mulți. Îi urăm succes.

Delta

Delta e o casnică de 60 de ani. Are două fete pe care le-a tratat ca pe niște sclave. Când fetele erau mici au fost plasate în grija bunicii. Bunica le-a crescut cum a putut mai bine. Apoi au intrat în grija celeilalte bunici care la rândul ei le-a crescut cum a știut mai bine. Delta doar a avut grijă ca cele două să fie coșul ei de gunoi și sacul ei de box. Era de la sine înțeles ca progeniturile ei să crească fără afecțiune și fără o figură maternă capabilă. Toate  frustrările ei au fost revărsate asupra copiilor și toată ziulica și-o petrece acum încercând să le câștige afecțiunea. Veninul ei i-a îndepărtat pe toți. A ajuns o bătrânică puternic legată de cele sfinte care face mâncare toată ziua și care se plânge doar de viața ei. Nu se descurcă cu cei mici, scuzați cacofonia și nici nu vrea să se descurce cu ei. Se plânge că îi are în grijă dar lacrimile ei sunt de crocodil. Adevărul este că nu ține la nimeni în afară de ea și e incapabilă să poarte o conversație. E foarte probabil să aibă și alte probleme, probleme pe care nu le vom discuta aici, probleme care se ascund sub preș pentru a se păstra aparențele de familie normală și fericită. Dacă încerci să-i spui ceva despre tine Deltei, să i te confesezi vei fi întâmpinat cu lamentări legate de ea. 

Delta e narcisistă în negare. Totul e despre ea și problemele ei. E enervant, frustrant și lipsit de respect la adresa interlocutorului. Deltei nu-i pasă, însă. Mărșăluiește prin viață așa cum poate și se folosește de capacitatea celorlalți de a o ierta. E foarte probabil ca Delta să moară singură uitată de toți și de toate. Ea nu constată acest lucru și o ține pe a ei cu un egoism ieșit din comun. Zice că a trecut prin multe. Toți am trecut prin multe totuși. E impulsivă, lipsită de control, atacă tot ce mișcă, e lipsită de sensibilitate. Se spune despre ea că are suflet bun, că e săritoare dar cine a stat aproape 30 de ani cu ea în casă îi știe adevărata față. Face totul cu oftică și năduf, nu credem că are vreo bucurie, se pierde în amănunturi, se bate cu pumnul în piept, își dă drumul la gură și tot face recomandări lipsite de compasiune. E produsul comunismului și a lipsei de dragoste. Sperăm să-și găsească liniștea în cele din urmă. Îi urăm, evident, succes.

Frighida

 

Frighida e o tipă normală la cap de vreo 35 de ani. Nu are prieteni, familia nu o acceptă așa cum este ea și o minte. Frighida are microfoane în casă și nu știe cine le-a pus acolo. Maică-sa îi tot spune să zică unui psihiatru de microfoane poate-poate o scoate nebună de legat. Maică-sa e o scorpie, apropos. 

Acum că Frighida nu are nici loc de muncă lucrurile s-au complicat. Are nevoie de bani dar nimeni nu pare dispus să o angajeze. De aplicat a aplicat la posturi simple, deci nu poate fi lipsa de experiență. Frighida se simte captivă într-o lume nebună în care toți joacă un joc macabru ale cărui reguli ea nu le înțelege. E trist să le înțeleagă ultimul prost și nu Frighida. Frighida crede că din această cauză nu o angajează nimeni și se stresează. Ea știe că toți incompetenții primesc locuri de muncă doar pentru că au relații și că angajatorii caută oameni cu stimă de sine și care spun adevărul doar de fațadă: în vârful organizațiilor ai de obicei sociopați și psihopați care se pricep de minune să manipuleze. 

Frighida se crede deșteaptă. E mândră de faptul că e deșteaptă. Nu concepe să fie luată drept proastă. De aceea în liceu când o grasă i-a spus că este proastă Frighida i-a sugerat să se rostogolească până acasă. Din păcate Frighidei nu-i vin de obicei replici la insulte și rămâne cu gustul amar al împunsăturilor. Se pare că toți sunt înțeleși să-i pună bețe în roate Frighidei. O văd că este mândră și asta îi deranjează. Invidie, ce să-i faci. 

Frighida visează să fie humour writer și să cucerească lumea cu umorul ei. Când era mică rupea capul păpușilor, dezasambla mașinuțe, citea povești nemuritoare și desena gagici îmbrăcate în haine kitschoase. Or fi și astea o dovezi ale umorului Frighidei. Îi urăm succes.